10.17.2021 23:11

Prima medie de RCA

UNTRR: Dacã toate autovehiculele înmatriculate în România ar plãti RCA, prima medie ar fi de 1.100 Euro pentru vehiculele comerciale si de 95 Euro pentru autoturisme

Uniunea Nationalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) aratã cã în cazul în care toate autovehiculele din România ar fi asigurate RCA, prima medie pentru vehiculele comerciale ar scãdea la 1.100 Euro, în timp ce prima medie pentru autoturisme s-ar reduce la 95 Euro.

Anul trecut, piata RCA s-a ridicat la aproape 750.000.000 Euro, potrivit estimãrilor UNTRR pe baza datelor ASF din primele nouã luni din 2015 si cu mentinerea unei cresteri de 15% fatã de 2014.

Totodatã, conform Raportului Consiliului Concurentei din decembrie 2015 asupra pietei asigurãrilor, aceastã sumã de 750.000.000 Euro este colectatã astfel:

– circa 600.000.000 Euro de la 76,90% din autoturismele înmatriculate în România (4.600.000 autoturisme, din 6.000.000 de autoturisme).
– circa 150.000.000 Euro de la 51% (în scãdere cu 8% fatã de 2011, conform aceluiasi studiu) din autovehiculele comerciale licentiate în România (84.150 din 135.000 de camioane peste 3,5 t si 30.000 de autocare/autobuze/microbuze cu peste 1+8 locuri).

Prima medie autovehicule comerciale: 1.800 Euro
Prima medie autoturisme: 130 Euro

Dacã s-ar creste nivelul colectãrii la 100%, conform estimãrilor UNTRR s-ar putea ajunge la nivelul actual al pietei, astfel:

– circa 570.000.000 Euro – 100% din autoturismele înmatriculate în România – 6.000.000 autoturisme
– circa 180.000.000 Euro – 100%  din parcul total de 165.000 de autovehicule comerciale licen?iate în România – 135.000 de camioane peste 3,5 t si 30.000 de autocare/autobuze/microbuze cu peste 1+8 locuri.

Prima medie autovehicule comerciale: 1.100 Euro
Prima medie autoturisme: 95 Euro

În felul acesta, prima medie pentru autovehiculele comerciale ar scãdea la 1.100 Euro (5.000 de lei), iar pentru autoturisme prima medie s-ar reduce la 95 Euro.

Cresterea gradului de cuprindere în asigurarea RCA a tuturor autovehiculelor s-ar putea realiza prin verificarea politelor RCA cu ajutorul camerelor de supraveghere CNADNR – numerele de înmatriculare citite de aceste camere se vor exporta periodic cãtre ASF, unde se vor compara cu baza de date existentã si va presupune sanctionarea celor care nu au asigurare.

Totodatã, reducerea fraudei pe segmentul RCA s-ar putea realiza prin mãsuri administrative la emiterea politelor RCA, respectiv conexiunea la baza de date a DRPCIV/RAR, dupã sistemul existent si functional utilizat la emiterea rovinietelor, vehiculul fiind identificat pe baza unicitãtii numãrului de înmatriculare si a seriei de sasiu.

În urma identificãrii vehiculului în baza de date a DRPCIV/RAR, seria de sasiu este completatã în mod automat în aplicatie.

Dacã nu se adoptã nicio mãsurã administrativã, tarifele pentru transportatorii rutieri vor continua sã creascã, iar procentul autovehiculelor asigurate va continua sã scadã într-un ritm puternic accelerat fatã de scãderea de 8% dintre 2011 si 2014 si singura solutie pentru a evita colapsul pietei RCA într-un an electoral, când nu va fi compensat venitul nerealizat de la vehiculele comerciale cu cresteri proportionale la autoturisme, singura solutie posibilã va fi, pe modelul asigurãrii obligatorii de locuinte, limitarea tarifelor RCA/carte verde.

UNTRR propune un nivel de maximum 5.000 de lei pe 12 luni pentru autovehiculele comerciale de mãrfuri si persoane care fac transporturi rutiere internationale si nationale, la maximum 2.000 lei pe 12 luni pentru autovehiculele de transport public local si la maximum 300 lei pe 12 luni pentru autoturisme.

ASF ar trebui sã ia mãsuri si sã atentioneze utilizatorii de RCA/carte verde sã încheie polite de asigurare la societãti de asigurare solvabile, pentru ca în situatia repetabilã a cazului Astra, chiar dacã Fondul de Garantare ar mai avea resurse pentru despãgubiri, acestea sunt limitate la 100.000 Euro/cerere despãgubire, orice sumã care trebuie despãgubitã peste aceastã valoare rãmânând în rãspunderea utilizatorilor! Permitând functionarea în continuare a unor astfel de firme în România, ASF expune consumatorii de RCA/carte verde la riscuri de platã de pânã la 5.900.000 Euro pentru eventuale daune produse în România si la sume posibil mult mai mari pentru daune produse în tãri în care nu existã astfel de plafoane.

De asemenea, astãzi, 25 ianuarie 2016, a avut loc la Comisia pentru buget, finante, activitate bancarã si piatã de capital din Senat o întâlnire pe tema cresterii RCA pentru transportatorii rutieri. La întâlnire au participat reprezentantii ASF, companiilor de asigurãri, Consiliului Concurentei si asociatiilor de transport.

RCA 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto