09.18.2021 19:21

Renault Duster participă la Raliul Dakar 2013

La Raliul Dakar 2013 vor participa două modele Renault Duster. Maşinile vor fi pilotate de Emiliano Spataro şi Jose Garcia, care au mai participat la Dakar în 2011 şi 2012. Maşinile fac parte din echipa oficială Renault Argentina – Renault Duster Team.

Dezvoltarea celor două prototipuri a durat şapte luni şi a fost făcută de către cei de la compania Barattero, în timp ce motoarele au fost pregătite de firma Oreste Berta.

Maşinile sunt dotate cu motoare V6 pe benzină de 3,5 litri care dezvoltă în jur de 300 CP şi 441 Nm. Puterea este transferată celor patru roţi prin intermediul unei cutii de viteze secvenţiale cu şase trepte şi printr-un diferenţial central autoblocant. Frânele sunt cu discuri ventilate, atât pe faţă, cât şi pe spate, cu etriere cu şase pistonaşe pe faţă şi patru pistonaşe pe spate.

„Suntem foarte mulţumiţi că am luat decizia de a participa la Dakar cu modelul Duster. Este un vehicul care a fost lansat în Argentina în luna octombrie a anului trecut şi este deja un succes atât aici în America (de Sud – n.r.), cât şi în lume”, a declarat Alejandro Reggi, directorul comercial Renault Argentina. „Prezenţa la Dakar reflectă spiritul sportiv Renault şi spiritul off road al modelului Duster. Noi ne aşteptăm să terminăm în top 15 în clasamentul general”, a mai spus Reggi.

Raliul Dakar 2013 se va desfăşura în perioada 5-20 ianuarie 2013 pe teritoriul continentului America de Sud. Startul cursei va fi dat în Lima, Peru, iar finişul va fi în oraşul Santiago din Chile.

Sursa: promotor.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto