05.25.2020 8:55

Raliul Sibiului- concluziile etapei

Motociclistul acrosat de masina lui Vali Porcisteanu nu a avut nevoie de spitalizare, insa Politia a constatat ca nu avea permis de conducere, iar motocicleta nu era inmatriculata


Raliul Sibiului- concluziile etapei

• Rezultatele finale sunt provizorii pana marti
• Motociclistul acrosat de masina lui Vali Porcisteanu nu a avut nevoie de spitalizare, insa Politia a constatat ca nu avea permis de conducere, iar motocicleta nu era inmatriculata

Ultima proba speciala din totalul de 11 programate pentru Raliul Sibiului a fost intrerupta din cauza incidentului in care a fost implicat echipajul Vali Porcisteanu/Dan Dobre. In timpul desfasurarii probei pe drumul judetean, inchis complet circulatiei publice intre orele 13:00 – 19:00, doi motociclisti au intrat ilegal pe traseu, in sensul invers desfasurarii competitiei, unul dintre ei fiind acrosat la capatul unui viraj lipsit de vizibilitate de masina pilotata de Vali Porcisteanu.

Imediat dupa incident, motociclistul a primit primul ajutor la fata locului si a fost transportat la spital. In urma controlului medical amanuntit s-au constatat doar usoare contuzii, conducatorul motocicletei neavand nevoie de spitalizare. Politia a constatat cu acest prilej ca persoana implicata nu avea permis de conducere, iar motocicleta nu era inmatriculata, organele de ancheta urmand a stabili care sunt fapele de natura penala savarsite de aceasta persoana.

Dupa incident, ultima proba din Raliul Sibiului a fost neutralizata, iar pe primele trei locuri s-au clasat echipajele Gergo Szabo/Zoltan Kohler, Marco Tempestini/Dorin Pulpea si Dan Gartofan/Mihai Lazarescu. Imediat dupa terminarea raliului, echipajul Gergo Szabo/Zoltan Kohler a fost exclus pentru service ilegal, echipa pentru care concureaza depunand, insa, o contestatie. Pana la solutionarea acesteia, rezultatele sunt provizorii.

In clasamentul automobilelor cu doua roti motrice pilotul italian Simone Campedelli, participant pe un Citroen DS3 R3, a reusind sa se impuna in fata veteranului George Grigorescu sosit pe locul al doilea si a lui Alex Filip care a urcat pe treapta a treia a podiumului.
Pe lista castigatorilor in Raliul Sibiului se afla si: Dan Magos (Rally Sprint), Marco Tempestini (clasa 2), Gergo Szabo (clasa 3), Simone Campedelli (clasa 5), Vlad Cosma (clasa 6), Cristian Toader (clasa 8), Francois Delecour (clasa 9), Catalin Berari (clasa 11), Daniel Ungur (clasa 19), Jack Daniels RT (echipe), Sebastian Barbu (Cupa Dacia) si din nou Simone Campedelli la categoria Juniori.

Raliul Sibiului 2011 este etapa a cincea in Campionatul National de Raliuri Dunlop si s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv

Sponsorii evenimentului au fost: Citroen Romania si Orange Romania

Partener media FRAS: Kiss FM.

Pentru mai multe detalii despre Raliul Sibiului 2011 puteti accesa pagina oficiala a competitiei www.raliulsibiului.ro.

Pentru informatii suplimentare il puteti contacta pe ofiterul de presa al evenimentului, dl Berti Panaiot, tel 0748 776 237. e-mail: berti.panaiot@raliulsibiului.ro
 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto