05.25.2020 8:39

Punct. Si de la capat.

Dupa excluderea lui Gergo Szabo pentru service ilegal, Raliul Sibiului 2011 a fost castigat de Marco Tempestini.


Punct. Si de la capat.

• Marco Tempestini a castigat Raliul Sibiului
• Si mai multe masuri de securitate pentru editia viitoare
• Se cauta voluntari pentru Raliul Sibiului 2012

Dupa excluderea lui Gergo Szabo pentru service ilegal, Raliul Sibiului 2011 a fost castigat de Marco Tempestini. In urma incidentelor de pe speciala a 11-a, organizatorul va spori masurile de securitate pentru editia de anul viitor.

Comisia de competitii din cadrul FRAS a decis respingerea contestatiei depuse de Gergo Szabo si astfel pilotul maghiar a fost exclus din clasamentele oficiale. In aceste conditii, Marco Tempestini castiga, in premiera, Raliul Sibiului, fiind urmat de Dan Gartofan si Simone Campedelli. „Nu consider acest lucru o victorie. Am muncit mult la Sibiu si nu cred ca am „furat” cele 25 de puncte. Ma bucur pentru aceste puncte, chiar daca nu-mi place cum au fost obtinute. Un raliu se termina atunci cand ajungi in parcul inchis, iar regulamentele sunt facute pentru a fi respectate”, a spus Marco Tempestini, al saselea castigator al Raliului Sibiului – in 11 editii – dupa Titi Aur, Mihai Leu, Bogdan Marisca, Jarkko Mietinen si Gergo Szabo. Pilotul maghiar are la dispozitie 48 de ore pentru a contesta decizia comisiei de competitii.

Pentru organizatorii Raliului Sibiului, finalul competitiei a insemnat startul pentru pregatirea editiei din 2012, iar dupa incidentele de pe ultima proba, accentul se va pune si mai mult pe securitate. „Regretam incidentul in care a fost implicat Vali Porcisteanu. Am respectat intocmai planul de securitate al raliului si nu cred ca am fi putut impiedica in vreun fel intrarea pe proba a unui motociclist inconstient. Totusi, am realizat, inca o data, ca sporturile cu motor sunt foarte periculoase si imprevizibile si tocmai de aceea pentru editia din 2012 vom creste masurile de siguranta in incercarea de a evita orice alte incidente similare. In plus, vom intensifica si campaniile in media, pentru a fi siguri ca toti cei din zona stiu ca la Sibiu se desfasoara un raliu”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului. 

Pentru editia din 2012 a Raliului Sibiului, organizatorul si-a propus ca, pe langa dispozitivele de politie si jandarmi, sa creeze cateva dispozitive de voluntari, care sa asigure suplimentar securitatea pe probele speciale. „Vom demara un program de selectie si, timp de un an, ii vom pregatii pe cei care isi doresc sa participe activ la organizarea raliului. Mai multe informatii despre acest proiect vor fi disponibile pe site-ul www.raliulsibiului.ro”, a mai spus Sorin Itu.

De asemenea, pentru etapa din 2012 va continua parteneriatul cu DSK (Deutscher Sportfahrer Kreis), care se va materializa inclusiv prin aducerea unor cadre medicale specializate in interventii rapide in cazul incidentelor de cursa. In plus, a fost incheiat un parteneriat si cu clubul moto Crazy Bike, care va forma o echipa de motociclisti profesionisti ce vor patrula in zonele din vecinatatea probelor speciale pentru a preveni intrarea pe traseul de concurs a vreunui alt motociclist.
 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto