12.09.2019 3:06

Podium in insulele Azore pentru echipajele Napoca Rally Academy

 

  • Premiera: Echipajul Florin Tincescu si Iulian Nicolaescu pe podium cu Dacia Logan in clasamentul masinilor cu tractiune pe doua roti

 

  • Echipajul Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat pe locul 3 in ERC Production Cup

 

  • Primul loc in clasamentul pe echipe este ocupat de Napoca Rally Academy

 

Raliul Insulelor Azore, etapa a IV-a din Campionatul European de Raliuri, a fost una dintre cele mai dificile competitii din cariera echipajelor Napoca Rally Academy. In final, toate echipajele Napoca Rally Academy care au ajuns la sosire au si urcat pe podium, iar echipa se afla pe primul loc in ERC Production Cup.

Ultima zi din Sata Rallye Acores, etapa a IV-a din Campionatul European de Raliuri, a fost si cea mai lunga a competitiei cu un total de 111,15 km de proba speciala. Din fericire conditiile meteo au fost un pic mai bune, iar, la final, echipajele Napoca Rally Academy au reusit sa urce pe podium.

Echipajul Florin Tincescu/Iulian Nicolaescu a avut o evolutie excelenta si la prima lor participare intr-o competitie din afara Romaniei au reusit sa termine pe locul 3 cu modelul Dacia Logan, in competitia dedicata masinilor cu tractiune pe doua roti. Pentru Florin Tincescu, Iulian Nicolaescu si modelul Dacia Logan au fost primele puncte in Campionatul European de Raliuri. „Dupa numeroase probleme am reusit sa aungem la sosire. Am terminat cu un rezultat fantastic si nici acum nu-mi vine sa cred ca este adevarat, mai ales ca pe ultima proba am avut un moment in care am crezut ca zburam la propriu. Dupa un palier de viteza am pus piciorul pe frana, dar masina nu a avut nicio reactie. Am reusit sa terminam raliul chiar daca pe ultimii 7 km am mers fara frane. A fost un raliu fantastic si sunt foarte fericit cu rezultatul obtinut”, a spus Florin Tincescu, dupa ultima speciala din Insulele Azore.

Aflat pe locul 4 inaintea ultimei zile, echipajul Marco Tempestini/Dorin Pulpea a reusit sa castige o pzoitie si sa urce pe podium la finalul ultimei zile a raliului. „Tinand cont de conditiile meteo, acesta a fost probabil cel mai greu raliu din cariera mea. Nu am reusit sa gasesc setarile potrivite pe parcursul raliului, dar asta probabil si datorita faptului ca nu am ajuns la timp pentru shakedown. In schimb, rezultatul final a fost unul foarte bun. Am terminat pe podium, iar cu performanta lui Alex Bruscheta am luat puncte importante in clasamentul pe echipe. Vreau sa-i felicit pe juniorii NRA pentru rezultatul excelent obtinut cu modelul Dacia Logan si sunt sigur ca au invatat multe aici”,a spus Marco Tempestini.

Cu punctele adunate in Sata Acores Rallye, echipa Napoca Rally Academy a urcat pe locul 1 in clasamentul pe echipe din ERC Production Cup cu un total de 86 de puncte. Urmatoarea etapa pentru Napoca Rally Academy in Campionatul European de Raliuri va fi Turul Corsicii programat in perioada 16 – 19 mai 2013. La aceasta cursa isi va face debutul in competitia europeana si echipajul Bogdan Marisca/Sebastian Itu. 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto