|
|
|
Hat-Trick pentru Edwin Keleti si Victor Ponta Edwin Keleti si Victor Ponta au urcat pentru a treia oara consecutiv pe prima treapta a podiumului grupei A în Campionatul National de Raliuri Dunlop. Dupa victoria din Raliul Tîrgu-Mures, echipajul are 75 de puncte în clasament si îsi consolideaza astfel pozitia de lider al grupei. Edwin Keleti: Suntem foarte fericiti! Avem trei victorii din tot atâtea posibile în acest sezon si e clar un rezultat care demonstreaza înca o data consistenta echipajului nostru. Dupa cum se stie, Victor nu a putut fi prezent la recunoasteri din motive obiective, si totusi am facut acelasi echipaj învingator în cursa. Îi multumesc pentru felul în care a dictat si a avut încredere în ce am scris noi la recunoasteri. Raliul de la Tîrgu-Mures a fost unul al contrastelor, cu o superspeciala de exceptie ca amplasament, cu o proba lunga foarte frumoasa demna de top trei în Campionatul României. Celelalte probe scurte, conjunctural trebuiau puse în programul competitiei, dar nu prea îsi au locul într-un Campionat National. Masina s-a comportat foarte bine si asa cum anticipam pneurile Pirelli si-au facut treaba în conditii înselatoare si diferite de aderenta. Cele trei victorii de pâna acum ne obliga în continuare. Întotdeauna ai putin mai multe emotii când alergi acasa, daca ma gândesc la Raliul de la Cluj care urmeaza. Cred însa ca suntem suficienti de maturi încât sa mergem foarte tare fara sa riscam prea mult si e clar ca ne dorim o victorie si acolo. Victor Ponta: Sunt foarte multumit de rezultat, dar acum încep sa am emotii pentru cele doua raliuri care urmeaza. La Cluj Edi este acasa si trebuie sa câstigam iar Sibiul e raliul care n-a fost prea prietenos cu noi. Ne prinde bine victoria de aici si ne motiveaza pentru cele doua etape mai speciale. Proba lunga (PS6, PS12) de la Tîrgu-Mures este foarte frumoasa, la fel si superspeciala. Restul probelor au fost cam scurte, dar au contat în economia cursei. Edwin Keleti si Victor Ponta au câstigat la grupa A toate cele trei curse desfasurate pâna acum în Campionatul National de Raliuri Dunlop. În acest sezon ei sunt sprijiniti de Jack Daniel's, Renault România, Pirelli România, Colgate-Palmolive (România) prin Mennen Speed Stick, Rin Grand Hotels, Ixell si Autovit.ro. Raliul Tîrgu-Mures s-a desfasurat pe asflat la sfârsitul saptamânii trecute (4-5 iunie 2010) pe mai multe sectoare de drum din judetele Mures si Harghita. Organizatorii au pregatit 12 probe speciale însumând 100 de kilometri, dintre care doua superspeciale în Tîrgu-Mures, la începutul si finalul concursului. sursa: Bogdan Rosca |
| Creat: Duminică, 06 Iunie 2010 17:05 |
| Afişări: 77 |


















