01.24.2020 1:58

Astazi la Sibiu: începe a II-a jumatate a CNR DUNLOP 2012

A doua jumatate a Campionatului National de Raliuri DUNLOP 2012 debuteaza astazi în Piata Mica din Sibiu, cu a cincea etapa din calendarul competitional FRAS.

Programat în perioada 20-21 iulie, Raliul Sibiului va alinia la start 40 de echipaje din campionatul intern de profil si 17 echipaje straine, din IRC, numarul total de echipaje înscrise fiind 57.

Evenimentul numarul 1 al actualului sezon CNR Dunlop 2012 este de departe Raliul Sibiului, care va alinia la start în acest sfârsit de saptamâna, piloti atât din campionatul intern de raliuri, cât si din IRC, si va avea cele mai multe probe speciale, cu peste 200 de kilometri de concurs, dintr-o competitie de acest gen din România.

Contând ca etapa a V-a a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2012, Raliul Sibiului puncteaza anul acesta si în IRC, oferind oportunitatea pilotilor români de a-si masura fortele cu câtiva dintre cei mai buni piloti IRC ai momentului pe teren propriu. Cu toate acestea doar 14 echipaje din CNR Dunlop 2012 nu vor rata sansa de a se vedea înscrise si în clasamentul general al competitiei internationale.

La jumatatea sezonului, C. Spitzmüller conduce în clasamentul general al CNR Dunlop 2012 cu 1 punct în fata favoritului la titlu, pitesteanul V. Porcisteanu. Dar absenta sa de pe grila de start a Raliului Sibiului va lasa drum liber urmaritorilor sai catre vârful clasamentului la zi. În spatele maghiarului cu state vechi în motorsport, Porcisteanu vine la Raliul Sibiului cu ambitii duble, încercând sa înscrie atât în CNR Dunlop 2012 cât si în IRC.

Un loc fragil în top 3-ul clasamentului CNRD dupa 4 etape îl ocupa D. Gârtofan cu 51 de puncte cumulate în trei etape fara podium si un loc trei la Timisoara. La Sibiu, pilotul brasovean va puncta în ambele competitii fiind însa în clasamentul CNRD sub presiunea fortei franceze, F. Delecour, care vine la Sibiu cu dorinta unei noi victorii.

Pilotii care sunt înscrisi în lupta pentru titlu în CNR Dunlop 2012 si care vor lua startul la Sibiu vor alerga 205,8 kilometri si vor cumula, în functie de ordinea de sosire, puncte o data si jumatate fata de o etapa clasica din CNRD.

Raliul Sibiului numara doua superspeciale, ambele cu desfasurarea în groapa de la pompieri, si 10 probe speciale desfasurate dupa cum urmeaza: vineri Dobârca si Crinti cu câte doua treceri fiecare si doua probe de noapte, Paltinis si Santa, iar sâmbata Gâtul Berbecului si Santa, pe zi, cu câte doua treceri fiecare.

Configuratia probelor speciale confera ca suprafata de concurs preponderent macadamul, dar rezerva si o proba de asfalt ca si în anii precedenti.

Pentru mai multe informatii, vizitati pagina de Facebook Dunlop Racing Info România sau pagina de web a FRAS, www.fras.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto