07.20.2019 13:54

Vanzarile de autovehicule noi continua sa scada

Cresc importurile de vehicule rulate iar vânzarile de autovehicule noi continua sa scada si-n luna noiembrie 2012.

Chiar si luna noiembrie din 2012 este una slaba din punct de vedere al vânzarilor de autovehicule noi, acestea fiind cu 8% mai mici fata de luna octombrie din 2012. Ajungem astfel sa consemnam o scadere, in primele 11 luni din 2012, de 22,20% fata de aceeasi perioada a anului 2011!.

In continuare, în luna noiembrie 2012, vânzarile sunt sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice (79% din total), cu opt puncte procentuale mai mult decât în luna precedenta. Astfel, pe total an, cu doar 31% din vânzari, persoanele fizice, înregistreaza comparativ cu anul trecut o scadere de 55%.

De asemenea, continua sa se manifeste asupra pietei, impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate, care, la un volum de circa 156.000 unitati la autoturisme si 39.000 la vehicule comerciale, au o crestere de 82%, respectiv 43% fata de 2011. La aceste cifre, trebuie remarcat faptul ca la fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse alte doua rulate si ceea ce este mai grav, ca peste 68.000 (44%) dintre acestea din
urma sunt mai vechi de 10 ani, adica mai multe decât s-au vândut noi prin retelele nationale ale producatorilor autohtoni si externi!.

Analiza sectoriala.

In ceea ce priveste Analiza sectoriala, remarcam evolutia pozitiva a exportului, în contrast cu cea negativa a productiei si vânzarilor, astfel:

I. Productia nationala.

S-au fabricat în luna noiembrie 29.958 autovehicule, cu 23% mai putin decât în luna octombrie, ceea ce face ca pe întreaga perioada (ianuarie – noiembrie) sa înregistram, comparativ cu perioada similara a anului precedent, o scadere totala de 3,20% (volum total 308.089 unitati). In interiorul acestei cifre, remarcam o crestere destul de redusa înregistrata la autoturisme (+0,90%), dar si o scadere importanta (-53,70%) a productiei de vehicule comerciale.

II. Exportul.

La acest capitol înregistram o crestere generala de 7,70% comparativ cu aceeasi perioada din 2011, pe un volum total de 309.104 unitati. Aceasta crestere se datoreaza în exclusivitate autoturismelor care, pe volume importante (298.995), înregistreaza un +12,80%.

Vehiculele comerciale în schimb, la un volum total 10.109 unitati (ramas constant din luna august a.c.), au înregistrat o scadere de 54%, comparativ cu 2011.

Cel mai vândut model la export în luna noiembrie a fost Noul Sandero (11.971 unitati) urmat de Dacia Duster cu 11.825 unitati, acesta conducând detasat însa la 11 luni cu un volum total de 126.643 unitati, corespunzator unui procent 42% din numarul total de autoturisme exportate). Acesta este urmat de Ford B-MAX (8.061 în noiembrie, total anual de 28.092 unitati), Dacia Logan MCV (3.971 unitati, respectiv 34.778 pe întreg anul) si Dacia Logan (3.943 unitati în noiembrie si un total de 44.990 în 2012).

III. Vânzarile pe piata autohtona.

Vânzarile de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat o scadere de peste 22% fata de aceeasi perioada din 2011 (aceasta fiind printre cele mai mari din UE), pe un volum total de 80.439 unitati, autoturismele înregistrând o scadere si mai mare, de 24.90%, la un volum de 66.834 unitati.

La autoturisme, în cele 11 luni din 2012, topul pe marci este format de Dacia, cu 18.346 unitati vândute (27,50% din total), urmata de Volkswagen (7.550 unitati / 11,30%), Skoda (5.932 unitati / 8,40%), Ford (4.431 unitati / 6,60%), Renault (4.428 unitati / 6,60%) si Hyundai (3.059 unitati / 4,60%). Dupa provenienta, este de remarcat faptul ca vânzarile de autoturisme din productia interna au scazut cu 32,60% (!), iar cele din import cu 21,60%.

Pe modele, situatia din lunile precedente se pastreaza neschimbata. Pe primul loc este Dacia Logan cu vânzari în luna noiembrie de 821 unitati si un total în 2012 de 8.975 unitati, urmat la mare distanta de Dacia Duster cu 465 unitati în noiembrie (5.023 unitati în 2012). Podiumul este completat de catre Skoda Octavia, 265 unitati în noembrie si un total de 3.168 unitati în 2012. Acestea trei sunt urmate de catre Renault Clio si Logan MCV.

Analizând segmentarea pe clase, remarcam faptul ca la 11 luni, doar clasele E (executive) si monovolum sunt pe plus, dar acestea reprezinta doar 4% din piata. Toate celelalte sunt pe minus, cu scaderi cuprinse între 5,60% si 32,70% !!! cele mai mari fiind tocmai la clasele de volum (A-C).

În functie de tipul de combustibil, piata este împartita în mod egal între autoturismele echipate cu motoare diesel si cele cu benzina (Diesel 50,80% / Benzina 49,20%). Aceasta situatie se datoreaza faptului ca vânzarile de autoturisme cu motoare diesel au înregistrat o scadere mult mai mica (-5,70%), comparativ cu cele pe benzina care au înregistrat o scadere puternica, de 38%.

In ceea ce priveste vehiculele comerciale usoare (plus minibuse), acestea au înregistrat în 11 luni o scadere de 4,70%. Pe marci, primele locuri sunt ocupate de catre Dacia, Ford, Renault, Volkswagen si Fiat, acestea acoperind împreuna peste 68% din totalul pietei.

Concluzii.

Ca si concluzie, nu putem decât sa mentinem cele afirmate luna trecuta si aceasta pentru a accentua situatia dificila în care se gaseste piata auto din România. Astfel, dupa 5 ani de scaderi consecutive si la un volum total al pietei de cca. 85.000 unitati (autoturisme + vehicule comerciale), cât probabil se va înregistra în acest an, vom consemna în 2012 o scadere de 77%, comparativ cu anul premergator crizei (2007) si un nedorit loc întâi în acest clasament, pe plan european. Si pentru a reliefa mai bine situatia pietei auto din România, semnalam faptul ca volumele înregistrate la noi sunt comparabile cu cele din tari care au o populatie mult mai mica, precum Slovacia, Slovenia sau Ungaria.

Dupa cum am mentionat în multe alte ocazii, consideram ca situatia dificila în care se gaseste piata auto se datoreaza:

- derularii defectuoase a Programului „Rabla” (demaraj întârziat, fonduri insuficiente, întârzieri la plata) si

- impactului redus al Taxei pe emisii poluante ca si instrument eficient de stimulare a achizitiei de vehicule noi, în special prin reducerea acesteia cu 25% comparativ cu anul 2011.

Ca urmare, reiteram semnalul nostru pentru autoritati, privind necesitatea ca pentru 2013 si anii care vin, sa fie luate masuri care sa stimuleze în mod eficient achizitia si detinerea de autovehicule noi cu tehnologie performanta si care corespund cerintelor de mediu (emisii poluante si de dioxid de carbon cât mai reduse) si de siguranta în trafic ale UE, dar si retragerea din parc a celor poluante si nesigure în trafic.

sursa: APIA 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto