05.25.2020 8:32

Rezultate etapa a 8-a – Dakar 2007

Volkswagen si de Villiers maresc avansul printr-o noua etapa câstigata


Raliul Dakar 2007 – Rezultate etapa a 8-a 

Volkswagen si de Villiers maresc avansul printr-o noua etapa câstigata


La capatul celei mai lungi probe speciale (589 km) a Raliului Dakar – ajuns la a 29-a editie -, Volkswagen si-a marit avansul în clasamentul general: echipajul format din sud-africanul Giniel de Villiers si germanul Dirk von Zitzewitz au încheiat tronsonul dintre Atar si Tichit cu cel mai bun timp si cu un avans de 6:35 minute în fata francezului Stéphane Peterhansel (Mitsubishi). Gratie celei de-a treia etape câstigata, Giniel de Villiers si-a marit avansul fata de cel mai apropiat urmaritor la 31:13 minute.


Acum, pe locul al doilea se afla Stéphane Peterhansel, dupa ce Carlos Sainz a înregistrat o pierdere de o ora si patru minute din cauza unei defectiuni la servodirectie, ceea ce a facut c ibericul sa încheie etapa pe locul al saptelea. Spaniolul si navigatoul francez Michel Périn au retrogradat de pe locul al doilea pe al patrulea, dupa de Villiers, Peterhansel si Luc Alphand (Franta/ Mitsubishi). Echipajul Mark Miller/ Ralph Pitchford (SUA/ Africa de Sud) – aflat într-un Race Touareg ce poarta culorile sponsorilor Red Bull, Castrol si BP/ Aral – a încheiat ziua pe locul al cincilea, la 27:22 minute de învingator. În ciuda penelor si a erorilor de navigatie care i-au costat timp pretios, cei doi au urcat un loc, pe pozitia a saptea la general.


În seara etapei-maraton, asistenta din partea mecanicilor a fost strict interzisa, motiv pentru care echipa tehnica s-a deplasat direct la Nema, punctul terminus al etapei de luni. La Tichit, pilotii si navigatorii, cu ajutorul echipajelor de pe camioanele de cursa, au trebuit sa pregateasca prototipurile Race Touareg pentru etapa a noua, care-i va purta de-a lungul a 497 kilometri pâna la Nema.


Gratie Race Touareg 2, Volkswagen a condus în permanenta în editia a 29-a a Raliului Dakar, înca de la startul care s-a dat la 6 ianuarie, si a obtinut sase victorii de etapa dintr-un total de opt zile.


Vesti din bivuacul Volkswagen


- Drumuri separate: În timp ce concurentii au abordat tronsonul Atar – Tichit ca prima parte a etapei-maratonon, restul caravanei s-a îndreptat spre Nema – 1.500 km -, punctul terminus al zilei a noua, cea de luni. Duminica, echipajele de asistenta au parcurs o parte din distanta, facând escala la Kiffa. Acolo, inginerii si tehnicienii puteau fi contactati telefonic prin satelit în cazul în care echipajele de pe masini sau camioane aveau nevoie de sfaturi. La finalul etapei-maraton, pe lânga echipajele prototipurilor Volkswagen Race Touareg si cele ale camioanelor de cursa (fiecare compus din trei membri), doar Kris Nissen (directorul Volkswagen Motorsport), Jean-Bernard Vieu (team manager adjunct) si Michael Bernard (specialist în regulament) vor fi prezenti.


- Camping: Duminica, pentru prima data, pilotii vor dormi în bivuac în locul unei camere de hotel. Ari Vatanen regreta abandonul din etapa a saptea, nu doar pentru considerente sportive. Finlandezul are o atractie speciala pentru camping – pentru el, a petrece o noapte în cort este similar cu a sta la “un hotel de mii de stele”. În filmul francez Camping – regizat de Fabien Onteniente -, care a încântat audienta în 2006 prin abordarea amuzanta a unei vacanta cu cortul, Vatanen a fost unul din personajele secundare. Cvadruplul câstigator în Raliul Dakar a jucat propriul rol. Celebrul actor francez Claude Brasseur a fost un alt învingator în “Dakar” ce a aparut în pelicula.
- Prima pierdere completa: În noiembrie 2003, Race Touareg îsi facea debutul la testele din Maroc – sasiul RT01. La peste trei ani de la acel moment, dupa 17 raliuri si multe teste -, Volkswagen a pierdut acel sasiu în incendiul din 12 ianuarie. Toate prototipurile Race Touareg – oficiale sau ale echipelor private – au participat la 48 de raliuri, în care au înregistrat numai noua abandonuri. Cu un procentaj de 81,25%, prototipul cu motor TDI a înregistrat o remarcabila rata de încheiere a competitiilor extrem de dure.


- Revenire rapida: Sâmbata, Ari Vatanen si navigatorul Fabrizia Pons au plecat acasa, via Paris, dupa abandonul înregistrat în etapa a saptea. “Din pacate, acesta nu a fost sa fie raliul meu, dar sper sa se încheie cu un succes pentru Volkswagen”, a comentat Ari Vatanen. Fabrizia Pons a adaugat: “Ne-ar faca placere sa revenim la Dakar
pentru a sarbatori victoria…”


Clasament dupa etapa 8, Atar (Mauritania) – Tichit (Mauritania); PS 8 589 km/ total 626 km
1. Giniel de Villiers/Dirk von Zitzewitz (RSA/D) Volkswagen Race Touareg 2 27h35m53s
2. Stéphane Peterhansel/Jean-P. Cottret (F/F) Mitsubishi Pajero Evolution +31m13s
3. Luc Alphand/Gilles Picard (F/F) Mitsubishi Pajero Evolution +43s04m
4. Carlos Sainz/Michel Périn (E/F) Volkswagen Race Touareg 2 +1h05m51s
5. Nasser Al-Attiyah/Alain Guehennec (QT/F) BMW X3 +1h44m14s
6. Jean-Louis Schlesser/Arnaud Debron (F/F) Schlesser Buggy +2h00m59s
7. Mark Miller/Ralph Pitchford (USA/RSA) Volkswagen Race Touareg 2 +2h18m01s
8. Hiroshi Masuoka/Pascal Maimon (J/F) Mitsubishi Pajero Evolution +2h40m33s
9. Carlos Sousa/Andreas Schulz (P/D) Volkswagen Race Touareg 2 +4h16m35s


sursa: Porsche Romania

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto