10.01.2020 20:07

Programul “Rabla” 2013 incepe de luni, 10 iunie

Romanii isi pot casa masinile, prin programul Rabla, anul acesta, incepand de luni, 10 iunie, ne informeaza Administratia Fondului pentru Mediu.

Operatorii economici care au fost admisi in program vor semna astazi protocoalele, dupa care va incepe distribuirea tichetelor valorice catre acestia. Tot azi, se inchide sesiunea de contestatii depuse de catre colectori.

“Avand in vedere numarul mare de solicitari primite de la cetateni, am decis sa repartizam 17.000 de tichete pentru persoanele fizice si 3.000 de tichete pentru persoanele juridice, inclusiv institutiile publice” a declarat astazi, intr-un comunicat de presa, presedintele AFM, Adrian Gearap.

Fata de anii trecuti, in 2013, vom utiliza un singur tichet valoric pentru un vehicul nou, iar valoarea lui va fi  de 6.500 lei si nu 3.800 ca in anul 2013. Cei care achizitioneaza un autovehicul  electric au posibilitatea de a cumula eco-tichetul Rabla, iar cumparatorii unei masini noi, incadrata in norma de poluare Euro 6, a carui motor genereaza emisii de CO2 intr-o cantitate mai mica de 100 g/km sau care functioneaza cu un sistem de propulsie hibrid, pot primi un eco- bonus de 500 lei, pe langa prima de casare.

Proprietarul unui autovehicul va obtine certificatele de distrugere, radiere si tichetul in maxim 10 zile. Cei care doresc sa isi achizitioneze un autovehicul si detin tichet valoric, il pot depune dealer-ului auto acceptat in program, in termen de 45 de zile, fara insa a depasi data de 20 noiembrie 2013.

Termenul de valabilitate a notei de inscriere pentru achizitionarea unui autovehicul nou de la un producator valabil este de 90 de zile lucratoare de la emitere, pana la 20 noiembrie 2013.

Pe site-ul institutiei AFM, veti gasi lista operatorilor economici autorizati sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz, care au fost respinsi din program.

Conform datelor oficiale,  incepand din 2005 si pana in prezent au fost casate 459.775 autoturisme uzate si au fost achizitionate 225. 869 autoturisme noi.

Ramona Tutuianu

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto