12.14.2019 23:30

Porsche Panamera in China

Noul Porsche Panamera va fi prezentat publicului în cadrul Salonului Auto de la Shanghai.

Porsche Gran Turismo îmbina sportivitatea, confortul si fiabilitatea

Porsche AG, Stuttgart, va prezenta publicului noul Porsche Panamera în cadrul Salonului Auto de la Shanghai (China). Expozitia va avea loc în perioada 20-28 aprilie în metropola chineza. Modelului Gran Turismo va fi prezentat în premiera mondiala în cadrul unei conferinte de presa pe 19 aprilie. Noul Porsche Panamera va fi lansat pe piata la sfârsitul acestei veri.

Autovehiculul cu patru usi îmbina o serie de caracteristici aparent contradictorii, lucru ce nu a fost realizat pâna acum de nici un alt model din segmentul Premium: Panamera prezinta sportivitatea caracteristica unui Porsche veritabil, oferind în acelasi timp un confort foarte ridicat. Desi are o silueta foarte joasa de coupé, habitaclul ofera spatiu suficient pentru patru persoane si o capacitate de încarcare variabila, ce permite transportarea unui volum mare de bagaje. Totodata, modelul Panamera este echipat cu motoare eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, ce prezinta în acelasi timp performante deosebite.

Noul Porsche Panamera este echipat cu motoare moderne în V, cu sase si respectiv opt cilindri, cu injectie directa de benzina. Acestea dezvolta puteri cuprinse între 300 si 500 CP. Tocmai de aceea, motoarele sunt superioare din punct de vedere al puterii si cuplului, caracterizându-se în acelasi timp printr-un consum redus de combustibil si un nivel scazut de emisii. Pentru început este disponibil un motor V8 aspirat si un motor V8 bi-turbo.

În functie de model, este disponibila fie cutia de viteze manuala cu sase trepte, fie noua cutie de viteze PDK (cutie de viteze cu ambreiaj dublu) cu sapte trepte, care poate fi comandata optional pentru toate modelele Panamera, ce nu au prevazuta aceasta dotare în echiparea standard. Astfel, modelul Panamera este sportiv si în acelasi timp confortabil. La cerere, Porsche ofera pentru Gran Turismo un pachet Sport Chrono, care face ca masina sa fie chiar si mai sportiva, permitând modelului Panamera sa atinga performante si mai ridicate.

Modelele Panamera echipate cu motoare V6 si V8 aspirate dispun de tractiune spate. Pentru versiunea de vârf pe care este montat motorul turbo este disponibil sistemul PTM (Porsche Traction Management) cu tractiune integrala activa, deosebit de usoara. Sistemul PTM este disponibil si pentru celelalte modele.

Pe lânga suspensia standard din otel cu amortizoare variabile, ce asigura atât sportivitate cât si confort, pentru modelul Panamera este disponibila la cerere si noua suspensie pneumatica adaptabila, ce ofera un volum de aer suplimentar. Aceasta asigura o plaja larga de valori pentru caracteristica suspensiei, sporind astfel confortul si sportivitatea. În modul Sport Plus suspensia pneumatica apropie si mai mult întreaga caroserie de sosea, îmbunatatind comportamentul aerodinamic si pozitia centrului de greutate. Astfel, se asigura o  crestere a sigurantei si o scadere a consumului. Optional, Panamera dispune de sistem PDCC (Porsche Dynamic Chassis Control), ce compenseaza în mod activ înclinarea laterala a masinii la deplasarea în curbe si îmbunatateste manevrabilitatea acesteia, în timpul deplasarii pe drum drept cu denivelari.

Datorita utilizarii unor oteluri foarte rezistente, a metalelor usoare precum aluminiul si magneziul si a materialelor plastice, greutatea a fost redusa în mod semnificativ pentru aceasta clasa, ceea ce asigura o scaderea a consumului de combustibil si o îmbunatatire a comportamentului dinamic.

sursa: Porsche Romania

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto