05.25.2020 9:11

New Volvo XC90

Volvo pariază pe siguranță pentru noul model Volvo XC90

Noul model Volvo XC90, care va fi prezentat luna aceasta şi va ajunge în showroom-uri la începutul anului viitor, se anunţă a fi unul dintre cele mai sigure autovehicule din lume, sistemele de siguranţă fiind impresionante.

După ce chinezii de la Geely au preluat producătorul auto suedez Volvo, lucrurile s-au schimbat în bine pentru europeni.

Chinezii se pregătesc acum se prezinte a doua generaţie a modelului Volvo XC90, o maşină care este plină de sisteme de siguranţă.

Pachetul standard de dotări de securitate al noului SUV premium 4×4 cu șapte locuri va include două tehnologii de securitate în premieră mondială precum frânare automată în intersecţii şi protecţie la părăsirea accidentală a drumului.

volvo

Dotarea Safe Positioning semnifică faptul că, în cazul în care vehiculul părăsește carosabilul, noul Volvo XC90 detectează ce se întâmplă și centurile de siguranță din față se strâng pentru a menține ocupanții pe locul lor.

Centurile rămân blocate, atât timp cât mașina este în mișcare. Pentru a preveni traumatismele coloanei vertebrale, scaunele sunt echipate cu amortizoare între scaun și cadrul său, acestea absorbind forțele verticale ce pot apărea atunci când vehiculul aterizează în câmp. Soluția găsită permite reducerea accelerației verticale resimțite de ocupantul scaunului cu până la o treime. Acest lucru previne rănirea coloanei, consecință gravă și relativ frecventă a acestui tip de situație.

De asemenea, XC90 este echipat cu tehnologii care ajută șoferul să evite scenariile ce implică părăsirea carosabilului: Lane Keeping Aid (Asistența la Păstrarea Benzii) angajează mai mult cuplu pe direcția asistată dacă mașina este pe cale să părăsească banda de mers neintenționat, în timp ce Driver Alert Control (Sistem de Alertare a Șoferului), o altă dotare standard, detectează și avertizează șoferii obosiți sau neatenți. Are până și funcția Rest Stop Guidance (Ghidare spre Zona de Staționare), ce direcționează șoferul spre cea mai apropiată parcare sau zonă de staționare.

Volvo-XC90

citeste articolul integral pe Money.ro 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto