11.20.2019 4:02

Ferrari LaFerrari, declaraţia de forţă a producătorului italian

Cel mai aşteptat Ferrari high-performance, Ferrari LaFerrari, este prezentat la Salonul Auto Geneva 2013 în premieră mondială.

Noul model Ferrari LaFerrari doreşte să restabilească ordinea în segmentul maşinilor supersport – cu alte cuvinte ”Ferrari-ul” (pentru că aşa s-ar traduce LaFerrari) este pur şi simplu o declaraţie de forţă a producătorului italian, care, la Geneva 2013, le dă un răspuns dur rivalilor McLaren P1 şi Lamborghini Veneno.

LaFerrari arată fabulos, dar şi mai important este ce ascunde acest look: tehnologie hibridă. Dar nu vorbim de un compromis pe care l-au făcut italienii de dragul consumului, ci de un pachet tehnic dedicat performanţelor extreme.

Astfel, primul Ferrari de serie cu propulsie neconvenţională HY-KERS beneficiază de un V12 aspirat de 6,2 litri, plasat central, care dezvoltă o putere de 800 CP şi care e combinat cu un motor electric de 120 kW (163 CP).

Ceea ce duce la o putere maximă de 963 CP pe hârtie, turaţia maximă a motorului termic ajungând la 9.250 rpm, în timp ce cuplul motor maxim ajunge la o impresionantă valoare de 900 Nm.

Toate acestea duc la un demaraj 0-100 km/h sub 3 secunde, respectiv o acceleraţie 0-200 km/h în mai puţin de 7 secunde. Pe circuitul de test de la Fiorano, noul LaFerrari a reuşit un timp cu 3 secunde pe tur mai bun decât Enzo, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire extraordinară.

Preţul de bază este de peste un milion de euro, iar cadenţa se va cifra la 499 de unităţi (care se pare că sunt deja comandate toate).

Sursa: promotor.ro 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto