12.14.2019 20:54

ESP a devenit standard universal din 1 noiembrie 2014

ESP, una dintre inventiile Bosch care salveaza vieti, a devenit obligatoriu în UE

În Uniunea Europeana, programul electronic de stabilitate ESP va deveni în curând un standard universal. Începând cu 1 noiembrie 2014, toate autoturismele si autovehiculele comerciale usoare noi înmatriculate cu o masa maxima admisa de pâna la 3,5 tone trebuie sa fie echipate cu acest sistem antiderapare. Reglementarea se va aplica si pentru toate celelalte autovehicule peste un an. „ESP salveaza vieti”, declara Gerhard Steiger, presedintele diviziei Sisteme de Control al Sasiului Bosch. Un studiu în materie de accidente efectuat de Bosch îi confirma eficienta. În 2011, ESP a prevenit peste 33.000 de accidente cu vatamari si a salvat peste 1.000 de vieti în statele membre UE (25 la vremea respectiva), desi sistemul ESP era instalat doar pe o cifra estimativa de 40% dintre autovehicule. De la lansarea sa în 1995, ESP a prevenit 190.000 de accidente si a salvat peste 6.000 de vieti în toata Europa.

Dupa centura de siguranta, ESP este cel mai important sistem de siguranta al autovehiculului – este chiar mai important decât airbag-ul. Bosch a fabricat 100.000.000 de sisteme ESP de la începutul productiei de serie, în 1995. Desi 84% dintre toate autovehiculele noi din Europa sunt echipate cu sistemul antiderapare în 2014, cifra pentru toate autovehiculele noi din toata lumea este de doar 59%. „ESP este o poveste de succes fara egal, pe care speram sa o replicam si în afara Europei”, a declarat Gerhard Steiger. Conform unor studii independente, pâna la 80% dintre accidentele cauzate de deraparea de pe drumuri ar putea fi prevenite daca toate autovehiculele ar fi echipate cu sistemul antiderapare.

Virarea pe drumuri uscate, umede, noroioase sau alunecoase are adesea drept efect grave accidente de circulatie. Utilizând senzori inteligenti, ESP compara de 25 de ori pe secunda daca autovehiculul se deplaseaza într-adevar în directia în care îl vireaza soferul. Daca valorile masurate nu corespund, sistemul antiderapare intervine si reduce mai întâi cuplul motorului. Daca acest lucru nu este suficient, sistemul mai frâneaza rotile individuale, generând forta necesara pentru a mentine autovehiculul pe traseu.

ESP reprezinta urmatorul pas logic în ceea ce priveste dezvoltarea ulterioara a sistemului de antiblocare la frânare ABS creat de Bosch în 1978. În prezent, ESP este mult mai mult decât un simplu sistem antiderapare. Mai multe functii cu valoare adaugata îi asigura acum în mare parte performanta, inclusiv capacitatea sistemului ESP de a preveni deplasarea în spate a autovehiculului în timpul pornirii în rampa. De asemenea, acesta poate stabiliza remorcile care vireaza si reduce riscul de rasturnare în cazul SUV-urilor si autovehiculelor comerciale usoare.

ESP reprezinta baza multor sisteme de asistenta pentru sofer

Programul electronic de stabilitate joaca, de asemenea, un rol cheie pentru multe sisteme de asistenta pentru sofer si pentru conducerea automata, motiv pentru care dezvoltarea sa este continua. Bosch ofera ESP ca un concept modular care ofera sistemul potrivit pentru toate situatiile si cerintele. Acesta variaza de la accesibilul ESP light pentru autovehicule de baza de pe pietele emergente si sisteme speciale pentru autovehicule comerciale si pâna la sistemele de frânare regenerativa ESP hev pentru autovehicule hibride si electrice.

Prin solutiile sale personalizate, Bosch sustine eforturile la nivel mondial ale producatorilor si guvernelor de a face sistemele de siguranta activa o dotare standard în fiecare autovehicul. Si alte tari au început sa recunoasca faptul ca ESP este extrem de important pentru siguranta rutiera. Începând din septembrie 2011, ESP a fost introdus în dotarea tuturor autovehiculelor din Statele Unite ale Americii si Canada cu o masa maxima admisa de pâna la 4,5 tone. Australia si Israel au declarat, de asemenea, sistemul ESP obligatoriu. Reglementari similare vor intra în vigoare în anii urmatori în Japonia, Coreea, Rusia si Turcia.

2

Tehnologia Auto este cel mai mare sector de activitate al Grupului Bosch. În anul fiscal 2013, vânzarile acestuia au fost de 30.600.000.000 Euro sau 66% din cifra de vânzari totala a grupului (Nota: Ca urmare a unei modificari în normele legislative care reglementeaza consolidarea, cifrele din 2013 pot fi comparate doar într-o masura limitata cu cifrele din 2012). Astfel, Grupul Bosch a devenit unul dintre cei mai importanti furnizori din industria auto. La nivel mondial, aproximativ 177.000 de angajati din sectorul Tehnologiei Auto activeaza în sapte domenii de activitate: tehnologii de injectie pentru motoarele cu ardere interna, componente periferice ale trenului de rulare, concepte de propulsie alternativa, sisteme de siguranta activa si pasiva, functii de asistenta si confort, sisteme de informare si comunicare la bord, precum si servicii si tehnologii pentru domeniul aftermarket. Bosch este autorul unor importante inovatii în industria auto, precum gestionarea electronica a motorului, sistemul antiderapare ESP® si tehnologia diesel common-rail.

3

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii si servicii. În anul fiscal 2013, cei aproape 281.000 de angajati au generat vânzari de 46.100.000.000 Euro (Nota: Ca urmare a unei modificari în normele legislative care reglementeaza consolidarea, cifrele din 2013 pot fi comparate doar într-o masura limitata cu cifrele din 2012). Grupul Bosch este structurat în patru sectoare de activitate: tehnologie auto, tehnologie industriala, bunuri de larg consum, energie si echipamente pentru constructii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si cele aproape 360 de filiale si companii regionale din peste 50 de tari. Prin includerea partenerilor comerciali si de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de tari. Aceasta retea internationala de dezvoltare, productie si vânzare reprezinta fundatia cresterii continue a concernului german.

În 2013, Bosch a investit aproximativ 4.500.000.000 Euro în cercetare si dezvoltare si a înregistrat aproape 5.000 de patente pe plan international. Aceasta înseamna o medie de 20 de patente pe zi. Prin toate produsele si serviciile sale, Bosch sporeste calitatea vietii, oferind solutii care sunt atât inovatoare, cât si utile. În acest fel, compania ofera la nivel mondial „Tehnica pentru o viata”.

1 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto