Oferta: Achizitionati de la noi uleiul + filtrul de ulei si va oferim GRATUIT schimbul + o constatare generala.
Importator si distibuitor de piese auto.
Cel mai ieftin RCA de la CMC Grup Broker de Asigurare.
Marţi, 16 Februarie 2010 10:58

2,5 milioane de motoare fabricate

Uzina din São Bernardo do Campo reprezinta un reper important pe piata braziliana a autovehiculelor comerciale si detine o pozitie de pionierat în ultimii 53 de ani
Jürgen Ziegler, Presedintele Mercedes-Benz do Brasil: “Clientii nostri apreciaza motoarele datorita eficientei, calitatii, performantei si fiabilitatii lor.


Mercedes-Benz do Brasil a produs un total de 2,5 milioane de motoare în uzina din São Bernardo do Campo din apropierea localitatii São Paulo. São Bernardo do Campo este singura uzina a Daimler Trucks care produce camioane, sasiuri de autobuz, motoare si alte derivate, într-un singur complex. Motoarele sunt distribuite si catre alte unitati de productie ale Grupului Daimler, precum Argentina, unde sunt asamblate în autovehicule comerciale usoare Mercedes-Benz Sprinter.

“Mercedes-Benz do Brasil a fost un pionier în introducerea motoarelor diesel pentru categoria camioanelor si autobuzelor în Brazilia, în anii 1950 si în utilizarea sistemelor electronice de management pentru motoare, în anii 1990, ” a declarat  Jürgen Ziegler, Presedintele Mercedes-Benz do Brasil. “Pe parcursul celor 53 de ani de operatiuni desfasurate în aceasta tara, am acumulat extrem de multa experienta cu privire la necesitatile sectorului de transport de marfa si de persoane. Clientii nostri remarca acest cumul de experienta si apreciaza autovehiculele si motoarele noastre pentru eficienta, calitatea, performanta si fiabilitatea lor.“

Nivelul cererii a crescut în Brazilia, începând cu cea de-a doua jumatate a anului trecut, iar piata este în curs de redresare. Acest lucru determina si o ascensiune în categoria camioanelor si autobuzelor, iar multe flote de autovehicule sunt înlocuite în prezent. Ca raspuns la redresarea pietei braziliene de autovehicule comerciale, Mercedes-Benz do Brasil, în ultimele luni, a realizat demersuri de sporire a capacitatii de productie, astfel încât sa poata face fata cererii în crestere. Datorita acestei evolutii pozitive, Mercedes-Benz do Brasil a facut anul trecut 1.200 de angajari. Mercedes-Benz do Brasil este cel mai mare producator Mercedes-Benz de camioane de peste sase tone GVW din afara Germaniei. Începând din 1956, an în care si-a început activitatea în Sao Bernardo do Campo, compania a fabricat peste 1,2 milioane de camioane si aproximativ 560.000 de autobuze.     

Deoarece primele motoare produse de Mercedes-Benz do Brasil (OM 321, 326 si 324) înca aveau nevoie de injectie indirecta, compania a facut, în 1969, un pas important în sectorul tehnologic, când a lansat motorul OM 352 cu injectie directa. Compania a fost, de asemenea, foarte activa în aria metodelor alternative pentru o lunga perioada. În urma realizarii unor teste initiale, în 1977, folosind combustibil alternativ în cazul motoarelor diesel si pe benzina, compania a lansat în 1985 motorul M 352 G pe gaz natural. Acest model a avut atât de mult succes, încât Brazilia si-a mentinut pâna în prezent renumele în segmentul centrelor Daimler Trucks producatoare de motoare alimentate cu gaz natural. În 1988, Mercedes-Benz do Brasil a lansat primul motor cu operare electrica, modelul OM 457 LA.

Sursa: www.media.mercedes-benz.ro.

Creat: Marţi, 16 Februarie 2010 10:58
Afişări: 283
 
 
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista online

Versiunea digitala a revistei a fost vizualizata de 13721 ori (27 ori doar acest numar)

117, Februarie 2012

Curs BNR

07 februarie 2012
EUR   EUR   4.3483
USD   USD   3.3088

Ne gasesti pe Facebook

Login



  

www.e-ziare.ro ClubAfaceri.ro