09.29.2020 8:07

BMW i3 coupe va fi prezentat la Los Angeles

Oficialii BMW au anunţat că versiunea cu trei uşi a viitorului model electric de serie i3 va fi prezentată la expoziţia de la Los Angeles, relatează capital.ro.

Conceptul i3 Coupe care va fi prezentat publicului american este asemănător cu versiunea de serie ce va ajunge în curând pe pieţele din întreaga lume. Caroseria este realizată în întregime din fibră de carbon, iar motorul electric dezvoltă 170 CP. Puterea este furnizată către puntea din spate printr-o transmisie cu o singură treaptă. Stabilitatea vehiculului este îmbunătăţită prin amplasarea bateriilor, ce pun în mişcare motorul, sub podea.

Autoturismul are o  lungime de 3.964 mm, lăţime – 1.768 mm şi 1.555 mm înălţime. Ampatamentul este de 2.570 mm. BMW a dotat conceptul cu un selector cu ajutorul căruia şoferul poate impune stilul de condus : COMFORT, ECO PRO și ECO PRO+. ECO PRO+ limitează viteza maximă la 90 km/h şi anulează o parte din sistemele de confort pentru a reduce consumul de energie.

Prin sistemul ConnectedDrive posesorul unui BMW i3 va putea analiza prin telefonul mobil, stadiul în care se află maşina, precum şi să stabilească ruta aleasă. Prin sistemul ParkNow, furnizat de BMW, şoferul va putea găsi în prealabil, şi chiar rezerva, un loc în parcările publice. 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto