
Actiuni de verificare la atelierele de reparatii si dezmembari auto
In perioada 20.02-22.02.2018, politistii locali din cadrul Serviciului Inspectie comerciala, în colaborare cu angajati din cadrul Ministerului Transporturilor – Registrul Auto Român (R.A.R.) au efectuat verificari la atelierele de reparatii si dezmembari auto care functioneaza pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Au fost verificate 13 puncte de lucru, neregulile constatate fiind:
– lipsa acordului de functionare si a aprobarii de orar eliberat de Primaria municipiului Cluj-Napoca
– lipsa autorizatiilor tehnice eliberate de catre R.A.R. Cluj
– lipsa inspectii finale pentru lucrarile efectuate la sistemele de directie, frânare, reglat faruri si reparatii motor
– nedeclararea punctului de lucru la Oficiul Registrului Comertului.
În total au fost încheiate 9 procese-verbale de constatare a contraventiilor, în valoare de 18.000 lei, în 3 cazuri dispunându-se suspendarea activitatilor, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 150/2009, ale Legii nr. 12/1990 republicata, ale O.G. nr. 82/2000 aprobata prin Legea nr. 222/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 51/2013 si ale O.M.T.C.T. nr. 2131/2005 cu modificarile si completarile ulterioare.
De asemenea, 4 agenti economici au fost invitati pentru prezentare la sediul R.A.R, în vederea finalizarii controlului si îndrumarea acestora în vederea începerii demersurilor necesare obtinerii autorizatiilor tehnice.
sursa: Biroul Mass-media – Primaria Cluj-Napoca