09.18.2019 19:45

10.000 de puncte de încărcare pentru maşini electrice în 2020, în România

Comisia Europeana (CE) a anunţat un pachet de măsuri pentru crearea de staţii de combustibili alternativi în Europa şi propune ca fiecare stat să fie obligat ca până în 2020 să creeze un numar minim de staţii de încărcare pentru maşini electrice. Pentru România propunerea este să se ajungă la 10.000, în condiţiile în care acum există o singură staţie.

Combustibilii curaţi întâmpină trei obstacole principale: costul ridicat al vehiculelor, un nivel scazut de acceptare din partea consumatorilor, precum şi lipsa staţiilor de reîncărcare şi realimentare, spun oficialii CE.

Comisia propune stabilirea unui pachet de obiective obligatorii pentru statele membre în ceea ce priveşte infrastructura destinată combustibililor curaţi, cum ar fi energia electrică, hidrogenul şi gazul natural, precum şi standarde comune la nivelul UE pentru echipamentele necesare.

Pentru România ţinta ce ar putea fi impusă pentru final de deceniu este de 10.000 de puncte de încărcare, în condiţiile în care acum avem o singură staţie. Cinci ţări au trecut de 1.000 de puncte: Germania, Franţa, Italia, Portugalia şi Spania. Pentru 2020 se preconizează că  Italia, Marea Britanie şi Germania, vor avea peste 100.000 de statii.

Sursa: 0-100.ro 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Newsletter-ul AutoBusiness iti aduce:

  • Cele mai noi stiri din domeniul auto
  • Cele mai bune oferte
  • Cele mai interesante evenimente auto